Ok, ok, sunt calmă.
Nu-i 4:23, nu trebuie să mă trezesc la 8, să-mi iau haine serioase, să mă las pipăită de necunoscuți și trecută prin detectoare de metale, ca să îmi petrec în cele din urmă ziua cu un traficant de persoane. Sau doi.
Nu am insomnii și nu o să fiu prea obosită mâine seară să învăț pentru examenul de psihopatologie de Joi.
Nu încerc să adorm într-un pat străin, într-o cameră absurd de mare, dintr-o clădire antică ce pare bântuită. Nu aud nici un zgomot ciudat, nici huruitul ăla puternic de tot ce nu se mai oprește de ore întregi.
Nu mi-e foame în timp ce în frigider sunt două beri și-atât. Nu visez la Nestle Cookies.
În baie nu este un păianjen absolut imens, dar slăbănog, care pe cuvânt că a stat nemișcat când m-am uitat la el, de parcă dădeam concurs care clipește primul. Nu m-am speriat de el și nu m-am gândit că dacă-l omor o să-i vină familia să se răzbune. Nu am ieșit instantaneu din baie, nici nu mi-am imaginat că daca-l enervez o să sară pe mine cu încetinitorul, ca un ninja din filme chinezești, și deși n-are ce să-mi facă, o să mor doar pentru că m-a atins.
Nu. Sunt ok. Și cel mai și cel mai important… (inspir adânc, mă concentrez) …i do not have to pee! Zen.
Later edit: Vă anunț cu deosebită mulțumire că n-am făcut pe mine în somn, deși am visat că înotam cu șerpi, că mă durea buricul și că m-am cuplat cu un vânzător de 2 pe 2 din piață, și eram chiar mândră de asta.
A. Dar m-am trezit târziu și nu mă mai primesc decât la 10 jumate, ceea ce ar fi fost minunat dacă nu-mi sărea tot somnul în timpul dușului. (Păianjenul nu mai era de data asta, s-o fi ascuns, dar mie îmi convine.)