E frig. În jurul tău și în tine.
Orgoliul și teama de absurd, împreună, îți imping lacrimile înapoi în suflet, una cat una. Nu. Nu o să plângi. Mai știi când râdeai de cineva care n-a fost destul de puternic să se abțină ?
Nici tu nu ești puternică, dar măștile tale, toate, chiar dacă nu-ți țin de cald, te acoperă și te ascund de cei nepregătiți să le ridice.
De ce privești din vis în lume, când tu te afli în lume, nu în vis? Ai citit prea multe cărți și ai văzut prea multe filme, copil bleg ce crede în inorogi.
Rămâi acum, și uită-te cum pleacă încă cineva care nu știe că în spatele clownului se afla un mim și care nu-ți deosebește zâmbetul sincer de cel menit să-ți ascundă tristețea.
Rămâi în urmă, așa cum faci de obicei, pentru că singură ai fost încă dinainte să plece toți cei care n-ai vrea sa știe de ce ti-e frică de întuneric.
Rămâi în universul tău cu inorogi și pijamale, și lasă-i să plece pe cei care nu o să te cunoască vreodată și cărora puțin le pasă că numele tău e Andrada.