Am fost, de când mă știu, o insomniacă, în adevăratul sens al cuvântului. Pot să am halucinații de la oboseală și tot să nu fiu în stare să adorm. Cel mai mult am stat trează 53 de ore. 53! Pe urmă am dormit o zi și o noapte, dar totuși.
Până azi credeam că am încercat absolut toate variantele posibile și că-s menită să am cearcăne pentru tot restul vieții. (Da, urmează un “dar”winking Mind blowing ?
Nu e un “dar” pozitiv, din moment ce scriu porcăriile astea la 5 dimineața. De fapt…tocmai am căutat soluția în alt domeniu, pe care mi-e puțin rușine să-l numesc.
Dragii mei, vă anunț ușor dezorientată că tocmai am încercat să mă hipnotizez singură. Da, ce-ai auzit. Am încercat să mă hipnotizez singură. Și ce? sunt alții și mai ciudați de atât.
N-am reușit. Sau poate am reușit și-s într-o transă atât de adâncă încât în momentul ăsta scrie chiar subconștientul meu. N-aș vrea totuși să fie așa. Îmi place să cred că n-am un subconștient atât de superficial încât să vorbească despre insomnii prima dată când scoate și el nasul în lume.
Oricum, singurul efect de care-mi dau seama e că văd în ceață așa de tare încât am impresia că am nevoie de ochelari. Mai ales la ochiul stâng. Poate am nevoie de monoclu.
Încercați și voi.