“Că așa faci tu, suferi și pe urmă scrii pe blog despre asta”, mi-a spus cu o față chinuită de durere, furie și dezgust, înainte să-mi trântească ușa în nas. M-am revoltat în sinea mea și m-am decis să-l șterg pe loc, păcat că-s o femeie proastă care nu are cunoștințe tehnice nici cât să facă asta. Apoi mi-am dat seama că are dreptate, din moment ce am lăsat sentimentul să se furișeze în mine, când trebuia să fiu copleșită de altele.
Cum mă simt acum? Plină de gol. Și rea.
Nu-mi cer iertare, că n-am de unde să primesc, dar regret, regret, regret. Din toată inima pe care nu crede că o am și din tot sufletul pe care-l vede acum atât de negru.