Pluta expandata, legatura perfecta dintre natura si tehnologie

Cu totii am auzit despre polistiren expandat, diverse folii din plastic sau granule din materiale sintetice, folosite in ziua de astazi la izolarea apartamentelor. Investitiile in fabricile si echipamentele care produc astfel de materiale sunt uriase, iar consumul este pe masura, fara a se constientiza insa cu adevarat impactul acestora asupra mediului inconjurator. Exista insa la indemana, direct din natura, materiale izolante fabricate din materii prime la care putini s-ar fi gandit. Astfel au aparut foliile din granule de pluta si cocos expandate, care reprezinta o solutie de izolare termica si acustica excelenta. Placile izolatoare din acest material sunt alcatuite din granule lipite intre ele cu solutii si cleiuri speciale si au avantajul ca sunt suta la suta naturale, prietenoase cu mediul si cu performante termice excelente. Nu degeaba, placile din pluta expandata sunt folosite in domenii dintre cele mai exclusiviste, printre care izolarea aeroporturilor, a conductelor de petrol, in crame si birouri, dar si in spatii pentru petrecerea timpului liber.

Printre proprietatile acestui material inedit in constructii, mai putem enumera faptul ca pluta este suta la suta ecologica, reciclabila si regenerabila. E drept, procesul de regenerare dureaza cativa ani, avand in vedere ca la arborele de pluta se foloseste doar coaja, care se regenereaza odata la un deceniu. In plus, la producerea industriala a placilor din pluta nu se folosesc aditivi si au o durabilitate practic nedeterminata, fara pierderea caracteristicilor de baza. Dincolo de faptul ca sunt reciclabile aproape in totalitate, placile din pluta prezinta o excelenta stabilitate a dimensiunilor, in sensul ca isi pastreaza atat caracteristicile termice, la o densitate constanta a compozitiei, in ciuda traficului. Si eficienta termica este dovedita, fabricarea placilor din pluta necesitand doar 7 la suta energie electrica, restul fiind reprezentat de materialul in sine.

In sectorul constructiilor, placile din pluta expandata se folosesc la izolarea peretilor exteriori, pentru pereti dubli, la placari sau la dusumele, ca material antiaderent sau ca dale de pavaj, beneficiind de un zgomot redus la impact. De asemenea, pluta este folosita cu succes pentru peretii despartitori ai casei, la izolatia usilor, pentru casele prefabricate din lemn sau ca panouri termice si acustice. Nu in ultimuil rand, este folosita pentru acoperirea rosturilor de dilatare, avand o densitate constanta, cu rezistenta puternica la socuri si vibratii, sau la placarea fatadelor exterioare ale imobilelor.

Beneficiile si tehnologia de fabricare a plutei expandate au inceput sa fie exploatate la inceputul anilor 1990, in incercarea de a oferi consumatorilor si sectorului constructiilor un material suta la suta natural, folosindu-se pentru aceasta parti din scoarta stejarului de pluta care nu au mai fost exploatate anterior. Atunci cand arborele de pluta este decojit, de obicei este indepartat doar trunchiul, ramurile superioare fiind lasate neatinse. Scoarta de pluta de pe ramurile superioare nu poate fi folosita la fabricarea dopurilor naturale, deoarece nu este suficient de groasa si de uniforma si, in plus, contine prea multa rasina.

In schimb, scoarta de pe ramurile superioare ale arborelui de pluta este folosita cu succes pentru fabricarea plutei expandate, ajungandu-se la concluzia ca rasinile continute pot fi folosite ca liant pentru granulele astfel obtinute pe cale naturala, fara a se mai folosi aditivi artificiali. Practic, odata ce este desprinsa de pe copac, scoarta este transformata in granule, apoi pusa intr-o matrita si presata. Pluta expandata are o culoare mai inchisa decat cea normala, aceasta si din cauza continutului mare de rasini continute. La fel ca pluta bruta insa, pluta expandata este un produs suta la suta natural si bun izolator, avand in vedere ca celulele sale contin aproximativ 50 la suta aer.

Leave a Reply