Dintre toate lucrurile care mă înspăimântă, cel mai şi cel mai tare urăsc sfârşiturile.
Puţin îmi pasă de noul început pe care îl oferă. Şi ce dacă îmi pun în palme un mâine gol, pe care să-l împodobesc cum vreau ? Aş înmormânta la poalele lui speranţele frânte, visele pentru care am uitat să lupt şi amintirile ce au murit pe nepregătite, astfel încât n-au avut timp să-şi şteargă zâmbetul neştiutor.
Şi doare. Sfârşitul. Aşa de mult încât aproape că aş vrea să înceapă din nou.