Ce fel de om, CE FEL DE OM ar fura un câine ?!?!
Bine, eu. Dar am făcut-o pentru că stăpânul era o târâtură ce nu merita să aibă în grijă un gândac, darămite un câine. Am făcut-o pentru că n-am mai rezistat să-l văd snopit în bătaie toată ziua și primind, în loc de mâncare, un picior în burtă. Am făcut-o pentru că atunci când mi-am întins mâna să-l mângâi s-a ghemuit supus, cu ochii închiși și-a așteptat să-l doară. Am făcut-o pentru că stăpânul era mai animal decât câinele și dacă aș putea da timpul înapoi aș face-o din nou. Și din nou. Și din nou.
Furtul meu a fost demult și se explică. Nu mi-e rușine și nu regret.
Unui hoț de suflete.Dar ce fel de om, ce fel de creatură dezgustătoare cu chip de om ar fura un cățel fericit și iubit? Un cățel care îți aude vocea și apare în fugă de nicăieri, cu urechile fluturând și dând din codiță? Un cățel care-ți roade papucii din picioare ca să-l bagi în seamă, apoi se trântește pe spate așteptând să-l scarpini pe burtică?
Oricine ar fi, nu îi doresc răul. Sper să o fi luat pentru că-i frumoasă și vrea să aibă grijă de ea și să-i câștige iubirea. Sper să nu o facă să sufere. Să nu o pună să stea în frig și în mizerie și să nu-i dea bobițe, pentru că-i place numai mâncarea de oameni. Și cartofii prăjiți.
Sper să descopere cu drag că molfăie în somn, că atunci când se trezește bea apă cu ochii închiși și că-i e frică de uscătorul de păr. Și că plânge atunci când trebuie să urce scări ca să ajungă la tine, pentru că-i mică, și nu poate.
Sper să se joace cu ea și să o iubească, cel puțin atât cât am iubit-o eu.
