Am încropit un pom, un pom frumos pe o pânză, ba chiar şi o iluzie optică (uneori vezi o bufniţă şi alteori nu – e o bufniţă abstractă).
Maybe daddy’s girl can paint.
Am adoptat o căteluşă. O cheamă Phoebe, dupa Phoebe din Friends, pentru că a trăit pe străzi, are o soră rea şi aleargă amuzant. Când era mică arăta ca un porcuşor din lateral şi ca o pisică din spate. Acum arată ca un cătel cu urechi de liliac şi îi e frică de pisici, la fel ca şi la mami. În prima zi a fost ameninţată de o pisică diabolică din faţa blocului, la care i-a răspuns aruncându-se pe spate şi plângând amarnic. De atunci o înspăimântă chiar şi cele mai mici decât ea. I-am cumpărat una de jucărie, ca să-şi învingă frica, dar în loc să o atace sălbatic, doarme cu ea în braţe, pe post de ursuleţ de pluş.
Când fuge entuziasmată sau nervoasă rămâne fără frâne şi se opreşte în pereţi sau în bolul de apă. De când a crescut mai mare muşcă oameni, haine, cabluri, canapele şi picioare de masă, iar pătuţul şi-l mută unde vrea ea.
Aş pune o mulţime de poze frumoase, dar încă n-am reuşit să le mut din telefon în laptop. Don’t judge me.
Încă nu m-am angajat. “Cui îi plac nu-mi place mie” şi invers, dar încep imediat masteratul deci tot o să am ceva de făcut. Abia aştept. Viaţa de housewife without a husband mă consumă încet, dar sigur. Mă găsesc tot a doua zi cocoţată pe canapea, aşteptând să se usuce podeaua de tot, ca să nu las vreo neruşinată de urmă de pas. Ba chiar trimit mesaje de “nu veni acasă în următoarele 15 minute, că am spălat pe jos”. This madness has got to stop !
I’m still in love. Butterflies and won’t-go-to-bed-without-you kind of love. Cu toate astea am schimbat “de ce nu mi-am trimis mesaj” cu “bietul meu iubit, esti obosit”, ceea ce nu poate fi decât un pas înainte.
Poate că totuşi m-am maturizat. Femeia aia de la magazin habar nu avea când m-a întrebat dacă vreau periuţă de dinţi “de copii sau de adulţi?”